Cu deosebită bucurie anunțăm deschiderea oficială a Școlii Postliceale Sanitare „Regina Maria” Lupeni, un moment istoric pentru comunitatea locală și pentru viitorii profesioniști din domeniul sănătății. Evenimentul a avut loc în data de 09 septembrie 2024, la ora 15:00, în incinta Liceului „Mircea Eliade” Lupeni, pe strada Viitorului.
Această ocazie a marcat prima întâlnire dintre cadrele didactice, elevii, conducerea școlii, reprezentanții asociației fondatoare și sponsorul care susține această inițiativă remarcabilă. Este un început promițător pentru o instituție educațională dedicată formării asistenților medicali calificați, capabili să răspundă nevoilor comunității și să contribuie la îmbunătățirea sistemului de sănătate.
Mai multe detalii despre eveniment și despre misiunea Școlii Postliceale Sanitare „Regina Maria” puteți găsi în articolul publicat de ziarul Exclusiv. Accesați linkul pentru a citi mai multe: Deschiderea oficială a Școlii Postliceale Sanitare „Regina Maria” din Lupeni.
Evenimentul festiv dedicat deschiderii Școlii Postliceale Sanitare „Regina Maria” din Lupeni a reunit personalități marcante din diverse domenii, care și-au arătat sprijinul pentru acest nou capitol în educația sanitară din regiune.
Printre participanții de seamă s-au numărat: Dna. Florina Doris Visirin prefecta județului Hunedoara, Dl. Andrei Sfirloagă Atachee pentru Muncă și Social,️️ Dl. Iacob Mesaroș viceprimarul orașului Lupeni, Dna. Ancuța Suciu, director al Sanatoriului din Brad, Dna. Rodica Dimulescu, inspector județean pentru Învățământul Școlar precum si un reprezentant al Ambasadei Române din Viena.
Prezența acestor personalități reflectă sprijinul amplu de care se bucură Școala Postliceală Sanitară „Regina Maria” și confirmă importanța acestui proiect educațional pentru întreaga comunitate.
Evenimentul a fost marcat de discursuri emoționante, întâlniri constructive și un sentiment comun de speranță pentru viitor.
Școala Postliceală Sanitară „Regina Maria” Lupeni își propune să ofere:
Le urăm tuturor elevilor și cadrelor didactice UN START BUN și MULTE SUCCESE în această călătorie educațională! Suntem convinși că împreună vom construi o școală de prestigiu, un punct de reper pentru excelența în educația sanitară.
Vă invităm să urmăriți activitățile și evoluția școlii noastre pe pagina oficială Galerie (link) precum si pe contul oficial Facebook (link), unde vom posta imagini de la evenimentul de deschidere și informații utile pentru viitorii cursanți.
Pentru informații suplimentare, ne puteți contacta la sediul școlii sau prin intermediul platformelor noastre oficiale.
Școala Postliceală Sanitară „Regina Maria” Lupeni – Educație pentru un viitor sănătos!